Orice naş îşi are naşul şi fiecare zodie, oricât de mândră şi neînfricată ar fi, ascunde una sau mai multe temeri legate de relaţia cu sine, cu cei din jur sau de evenimentele din viaţa ei. Află care sunt slăbiciunile fiecărui nativ şi ce fobii înfruntă zodiile în viaţa de zi cu zi.

Berbec

Unul dintre cele mai active semne zodiacale, Berbecul are tendinţa de a fugi de situaţii în care este obligat să stea locului. Kathisophopia, teama de a sta pe scaun, este o fobie care le dă de furcă multora dintre energicii nativi din zodia Berbecului. Berbecul este un lider autentic şi îi face plăcere să intervină ori de câte ori este nevoie de un plan de atac într-o situaţie dificilă. Astfel, paraliphobia este o altă problemă a acestor nativi, întrucât le este teamă că pot ajunge să îşi neglijeze îndatoririle şi să nu se ridice la înălţimea aşteptărilor când vine vorba de asumarea responsabilităţii. Perfecţionişti din fire, Berbecii se pot confrunta şi cu atelophobia, teama de a greşi sau, mai degrabă, teama de a nu atinge perfecţiunea, de a nu fi suficient de buni. De aceasta se leagă şi teama că relaţiile lor nu vor funcţiona pe termen lung, astfel că îi sperie teribil ideea unei despărţiri iminente de o persoană dragă.

Taur

Acest nativ este, cu siguranţă, unul dintre cele mai letargice dintre semnele zodiacale, întrucât iubeşte luxul şi confortul atât de mult întrucât poate ajunge să sufere de lene… cronică! Kinesofobia, frica de mişcare, este cea care le dă cele mai mari bătăi de cap nativilor din zodia Taurului, în cârdăşie cu tropofobia şi metathesiophobia, teama de a te muta şi teama de a face o schimbare. Asta se întâmplă pentru că Taurii se ataşează cu uşurinţă de oameni şi locuri pe care le cunosc foarte bine şi nu îşi doresc să le schimbe sub nicio formă.

Gemeni

Nestatornici, mereu pe fugă, Gemenii îşi doresc să facă multe şi să se afle, dacă se poate, şi în zece locuri deodată. Întinzându-se în prea multe direcţii, însă, ajung să aibă mult prea multe opţiuni şi astfel ajung să se confrunte cu decideofobia, teama de a lua o decizie definitivă într-o direcţie anume. Sociabili din fire, Gemenii se pot confrunta şi cu ermofobia, teama de singurătate.

Rac

Racii adoră siguranţa şi preferă să rămână în zona de confort, în compania familiei şi prietenilor. Odată scoşi din cochilie, Racii dau semne de agorafobie, din cauza temerilor legate de părăsirea unui spaţiu sigur, cunoscut, în favoarea necunoscutului spaţiilor deschise. Sensibili din fire, Racii pot avea probleme şi din cauza fricii de boală şi suferinţă.

Leu

Leilor le place să fie în centrul atenţiei şi să primească aplauze. Reuşesc adesea să obţină ceea ce îşi doresc, astfel că succesul înregistrat îi determină să sufere de atychiphobia, teama de eşec. Iar din dorinţa de a primi atenţie constant se naşte teama de a fi uitat sau dat la o parte, cunoscută drept athazagoraphobia

Fecioară

Curăţenia şi ordinea sunt concepte de bază pentru o Fecioară, aşa că nu e de mirare că se confruntă cu ataxophobia, atelophobia şi automysophobia, cu alte cuvinte, temeri legate de haos, dezordine, imperfecţiune şi murdărie sau corupere.

Balanţă

Mentalitatea Balanţelor se bazează pe conceptul de parteneriat şi comuniune. Unde-s mulţi, puterea creşte, aşa că nu i-ar plăcea să fie singur pe lume. Astfel iau naşrete autophobia şi isolophobia, teama de a fi singur, teama de sine şi teama de izolare.

Scorpion

La capitolul fobii, Scorpionul este unul dintre cele mai negre semne zodiacale, fiind predispus la anxietate, obsesii şi doriţa de a deţine controlul. Catagelophobia, teama de a fi luat peste picior, de a cădea în ridicol, este cea care îi îndeamnă să îşi dorească cu orice preţ să ţină mereu frâiele situaţiei.

Săgetător

Acest nativ nu poate fi îmblânzit, fiind unul dintre cele mai rebele şi aventuroase semne zodiacale. Săgetător nu ştie ce sunt inhibiţiile şi preferă să fenteze legile şi regulile. Cele mai mari temeri ale Săgetătorilor iau forma hypergynophobiei, teama de responsabilşitate şi a claustrofobiei, teama de spaţii închise.

Capricorn

La fel ca şi Racii, Capricornii îşi găsesc liniştea fie la brou, fie acasă, important este ca spaţiile în care îşi petrec mare parte din timp să fie familiare, astfel încât nativii să îşi poată stabili obiectivele liniştiţi. Nefiind tocmai sociabili, Capricornii pot avea probleme cu agorafobia, teama de a părăsi un spaţiu sigur, cunoscut, de a ieşi din zona de confort.

Vărsător

Vărsătorul este primul care va înota împotriva curentului, fiind mereu pregătit să se revolte în faţa regulilor stabilite de alţii. Astfel, rebelii Vărsători se confruntă adesea cu didaskaleinophobia, ergophobia sau gamophobia – cu alte cuvinte, teama de a merge la şcoală, de a avea un loc de muncă sau teama de căsătorie. De aici poţi trage concluzia că instituţiile tradiţionale sunt, pentru Vărsător, sursa celor mai negre coşmaruri!

Peşti

Visători din fire, Peştii au tendinţa de a-şi ţine gândurile şi percepţia despre lume ascunse de ochii şi urechile lumii. Faptul că trăiesc, de cele mai multe ori, într-o lume a lor, închipuită, îi poate împinge pe nativii din zodia Peştilor către glossophobia, teama de a lua cuvântul în public, de a încerca să vorbească.

sursa