Senzația de foame poate trăda probleme de sănătate ale organismului, dar și probleme de sănătate mintală. Este foarte bine să fim atenți la ritmul în care funcționează metabolismul nostru și să ne dăm seama atunci când cere mâncare prea des.
1. Deshidratarea poate fi confundată cu foamea
Este posibil ca atunci când apare senzația de foame să fie, de fapt, vorba despre deshidratare. Atunci când resimți senzația de foame, este indicat să bei un pahar cu apă și să aștepți între 15 și 20 de minute pentru a vedea dacă aceasta a dispărut. Confuzia dintre foame și sete se produce undeva în creier, în hipotalamus, zona care reglează setea și apetitul.
2. Ești prea stresat
Stresul crește nivelul de hormoni în organism, iar din acest motiv poate apărea o senzație de foame constantă. Combinat cu oboseala, acesta crește semnificativ apetitul, întrucât organismul are nevoie din ce în ce mai multă energie pentru a funcționa. În loc să mănânci constant în perioadele dificile și pentru a evita tendința de îngrășare, încearcă să te relaxezi și să te odihnești mai mult, iar senzația de înfometare va dispărea.
3. Ești influențat de ceea ce vezi
Atât la televizor, cât și pe internet, ești bombardat de imagini cu fel de fel de preparate delicioase. Aceste imagini îți rămân în mine și te fac să te gândești la ele, chiar și în mod inconștient. În aceste cazuri, senzația constantă de foame este de fapt o poftă care cere satisfăcută, și nu neapărat o nevoie a organismului.
4. Nu ai un program stabil de mâncat
Atunci când ai un program foarte încărcat, tinzi să sari peste anumite mese, cum ar fi micul dejun. Masa de dimineață este foarte importantă, întrucât te alimentează cu energie și te poate face să te simți sătul pentru tot restul zilei. Așadar, senzația constantă de înfometare poate fi cauza unui program neregulat de alimentație.
5. Nu mănânci echilibrat
Nu este de ajuns să ai un program corect de alimentație și să te hidratezi corespunzător. Organismul cere proteine, carbohidrați și grăsimi în egală măsură. Atunci când una dintre acestea lipsesc cu desăvârșire din regimul tău, apare senzația de înfometare. Încearcă să ai un meniu diversificat și echilibrat, care să-ți asigure aportul zilnic de grăsimi, proteine și carbohidrați necesari.
sursa