Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost complet luat prin surprindere de reținerea de către DNA a primarului Bucureștiului, Sorin Oprescu. Acesta consideră că acest scandal îi va afecta grav credibilitatea politicianului, pe care îl consideră un om cinstit.
„Este, dacă vreți, o lovitură imparabilă de credibilitate, că nu e ceva de care și-a adus aminte unul cu cătușele la mână în fața procurorului. S-a produs fragrantul, ceea ce nu lasă drept de replică și explicație. Asta e”, a declarat Băsescu, citat de Mediafax.
«E profesor universitar, e chirurg, aveam așa o imagine»
Mai mult, fostul președinte susține că, în cei 10 ani în care au lucrat împreună, nu își amintește ca primarul Capitalei să fi avut probleme de ordin legal: „Vă asigur că în 10 ani nu îmi aduc aminte să fi primit o singură sesizare legată de ilegalităţi comise de Sorin Oprescu, o singură sesizare nu-mi aduc aminte să fi primit. Vă mai spun un lucru, de regulă, dacă primeam sesizări, nu mă limitam să le bag în sertar. Îi dădeam un semnal ori puneam mâna pe telefon (…) Dar nu a fost cazul lui Sorin Oprescu. Sorin Oprescu nu e tipul de politician peste care să treci uşor cu vederea, e primarul Capitalei, e al doilea om ca număr de voturi după preşedintele României”, a adăugat Traian Băsescu.
Mai ales din cauza statului social și al profesiei primarului general al Capitalei, Traian Băsescu nu s-ar fi așteptat niciodată ca acesta să fie reținut și anchetat de DNA: „Sunt doi oameni pentru care aș fi spus «este imposibil», Chiliman și Oprescu, mi se părea că Oprescu e un om atât de relaxat și fără probleme de viață. E profesor universitar, e chirurg, aveam așa o imagine”, a mai adăugat el.
Cu toate acestea, Băsescu are încredere în decizia procurorilor și nu încearcă să se opună legii. Acesta consideră că, în cazul în care acuzațiile aduse lui Sorin Oprescu sunt adevărate, politicianul va trebui să își săvârșească pedeapsa: „Nu are nici o șansă în fața procurorului decât să meargă în beci”, a mai comentat fostul președinte.