“Dar ce-i asa greu sa stai acasa toata ziua cu copilul si sa freci menta?”
Un copil schimba multe….. Luam in discutie un caz clasic, un cuplu normal, indragostit, casatorit sau nu (asta nu are nicio importanta), care decide sa aiba un copil. Este un copil dorit, evident, un copil binecuvantat – rod al dragostei dintre parintii lui. Copilul aduce intr-adevar bucurie, stabilitate intr-o relatie, sentimentul de a imparti ceva si de a fi responsabil pentru soarta lui.

Acestea ar fi urmarile fericite ale venirii lui pe lume, dar trebuie sa recunoastem (parintilor!) ca inevitabil apar si consecinte mai putin “atragatoare”. Primele certuri intre parinti din lucruri marunte (de la cate biberoane bea copilul, si de ce nu il schimbi mai des), pana la cele usturatoare de genul “numai eu aduc bani in casa, in timp ce tu stai cu copilul”.

Asta-mi doresc in acest articol – sa impartim impreuna experientele prin care am trecut vizavi de acest subiect (asta include si parerea barbatilor!), sa incercam sa-i lamurim pe barbati ca rolul femeii si “job-ul” ei este cu mult mai mult decat “distractie” atunci cand creste acasa un copil. V-ati prins, poate e un articol feminist, scris de o femeie poate frustrata veti spune. Fie, admit si asta, fara sa ma supar, fara sa-mi pese.

Acum sa scot cartile pe fata. Povestea mea in cateva fraze: mama grijulie, super grijulie chiar, alaptat copilul zi si noapte, cantat, plimbat, facut mancare, chiar si pentru vecinii mai batrani si singuri, facut curat, spalat, urmat diferite cursuri pentru propria “desavarsire profesionala” la domiciliu in timp ce copilul doarme, trezita noaptea din 3 in 3 ore pentru bunastarea copilului si asta timp de cel putin 8 luni, incercat (nu stiu daca si reusit) sa fiu intre timp si sotia buna-amanta desavarsita, pregatind tot felul de surprize amoroase pentru dragostea vietii mele-barbatul! Si dupa toate eforturile, ce primesc?? “Dar ce-i asa greu sa stai acasa toata ziua cu copilul si sa freci menta?”, sau “se compara serviciul meu de 9 ore cu crescutul copilului?”
CITESTE SI: Hai, La Multi Ani, nea’ Marine, sa traiesti! – cea mai tare urare la un parastas.

Acum spuneti-mi voi! Se cuvine sa ma supar, se cuvinte sa-i dau cu oala-n cap sau sa-mi iau talpasita la mama? Bine, recunosc ca nu am facut asta niciodata si nici nu voi face, adica nu am parasit niciodata campul de lupta cu coada intre picioare, tot timpul am fost curajoasa, am incercat sa vad partea plina a paharului, dar totusi pana unde poate merge impertinenta barbatilor? Chiar asa soarta napastuita sa avem noi femeile, chiar asa orbi si haini la suflet pot fi barbatii incat sa nu vada sacrificiile pe care le facem noi pentru copiii nostri, pentru familia noastra, pentru bunastarea casei? Si cat mi-ar placea sa ies cu prietenele la un film, la o cafea, la o sedinta de spa, la un coafat sau manichiura, si sa-l las 3 ore macar sa aiba el in grija casa.
VEZI SI: Cine minte mai mult – barbatul sau femeia?

Va mai povestesc o intamplare si apoi va las sa-mi spuneti si voi parerea voastra, experienta voastra etc. si mai ales vreau o “reteta de luminat capetele” barbatilor nostri. Intr-o zi i-am servit-o dragului meu sotior. L-am lasat cu copilul acasa si am fugit undeva cu o urgenta (cica!!). Am stat pana-n 4 ore, deh.. timpul trece repede, cu telefonul dat pe mute (neintentionat ci uitat), in timp ce barbatul “freca menta” acasa cu copilul. Ce credeti ca s-a intamplat? Am ajuns acasa, copilul rosu la fata si cu camasa uda de la atatea lacrimi, barbatul irascibil si furios ca un leu turbat iesit din cusca. Se pare ca nu prea reusise sa calmeze copilasul, sa aiba prea bine grija de el, deci treaba asta usoara pe care eu o faceam zi si noapte (pe langa celelalte treburi) se dovedise pentru el mai grea decat sa care bolovani de 30 de kg cu spinarea goala. Motivul argumentat de sotior: tot eu sunt de vina, l-am cocolosit prea mult, l-am salbaticit, “ce, el are tzatza sa linisteasca copilul?” Si gata, s-a spalat pe maini, si toata teza lui potrivit careia jobul femeii casnice ce-si creste copilul acasa e floare la ureche a ramas in picioare solida ca Sfinxul din Bucegi.
STIAI CA Iubirea nu se poate pierde?

PS. Si sa nu credeti ca eu nu aduc niciun ban in casa, am si eu indemnizatie, deh..nu se compara cu salariul barbatului dar macar pot sa platesc cu ei hainele si scutecele copilasului!

Daca ai si tu o poveste, scrie-ne la [email protected]