Primele rezultate parțiale oficiale, comunicate de Ministerul de Interne de la Atena după numărarea a 67 la sută din voturi, confirmă tendința indicată de sondaje: 61 la sută dintre alegători au spus NU, iar39 la sută au spus DA.

La puţin timp după închiderea urnelor, ministrul grec al apărării a declarat că victoria de astăzi este una a democtraţiei. “Poporul a dovedit că nu se supune șantajului, terorii și amenințării. Democrația a câștigat”, a spus oficialul.

Rezultate referendum Grecia. Întâlnire între Angela Merkel şi Francois Hollande

Rezultatele parţiale ale referendumului din Grecia au ajus şi la urechile liderilor internaţionali. Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande vor avea luni seara, la Paris, o întrevedere urmată de un dineu de lucru pentru a evalua “consecințele referendumului din Grecia”, a anunțat duminică Palatul Elysee, printr-un comunicat.

Această întâlnire “se înscrie în cadrul cooperării permanente dintre Franța și Germania pentru a contribui la o soluție durabilă în Grecia”, precizează comunicatul.

Rezultate referendum Grecia. Votul alegătorilor este valid

Acest lucru înseamnă o victorie, dacă putem să-i spunem aşa, a planului impus de Guvernul elen, condus de Alexis Tsipras. În cursul zilei de luni, urmează ca autorităţile elene să se aşeze la masa negocierilor cu creditetorii internaţionali şi să ceară din nou sprijin financiar, deşi au o datorie colosală de 323 de miliarde de euro. De asemenea, se vehiculează ca Grecia să renunţe temporar la moneda euro, însă nu se ştie cu exactitate cum va fi posibil acest lucru pentru o ţară care se se află în zona euro.

Prezenţa la urne la referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, anunţă Ministerul de Interne de la Atena.

Rezultate referendum Grecia. Nu este prima dată când economia este la pământ

Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intră oficial în incapacitate de plăti doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o perioadă de graţie de o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor consideră Grecia că fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plata a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.