Studiile tinerilor ar putea fi plătite de stat, chiar de la naşterea acestora. Noua lege a Educaţiei prevede acordarea unui ajutor de 500 de euro, pentru fiecare copil.

Banii însă nu sunt folosiţi pe loc, ci ţinuţi într-un cont special, la care copiii vor avea acces după ce împlinesc 16 ani, informează România TV.

În acelaşi cont, părinţii vor putea redirecţiona şi 2% din impozitul anual pe venit.

Banii au un singur scop: educaţia copiilor.

Ecaterina Andronescu speră ca noua lege a Educaţiei să fuie gata până la vacanţa de iarnă. Şi parlamentarii se gândesc la viitorul copiilor.

Prima pentru nou-născut şi banii pentru trusou, care nu se mai acordă de cinci ani, ar putea fi reintroduse, printr-o nouă lege a familiei.

Copiii între 2 și 18 ani primsc lunar, începând cu 1 iulie, o alocație de 84 de lei, iar bebelușii de 200 de lei.

mediafax

Related