Consilierul general UNPR Ştefănel Dan Marin a fost ales, marţi seară, primar interimar al Municipiului Bucureşti de membrii CGMB, după ce ordinul de suspendare a lui Sorin Oprescu din funcţia de primar al Capitalei a fost trimis municipalităţii.
Consilierii generali l-au desemnat pe Ştefănel Marin primar interimar, cu 39 de voturi “pentru” şi un vot anulat.
”Va multumesc pentru votul de incredere. Apreciez ca am reusit sa adun atat voturile PNL cat si cele ale PSD. Nu a fost o decizie usoara sa accept candidatura. Principala mea gandire a fost ca, daca accept, va trebui sa fiu liantul intre partidele din CGMB. Voi ramane acelasi om. Aceasta functie imi da doar o responsabilitate mai mare. Mi-am propus doua mari directii: regula transparentei si disciplina. Voi avea toleranță zero față de cel mai mic act de corupție”, a declarat Marin Ștefănel Dan, potrivit RomaniaTV.
Anterior, Marin a fost ales viceprimar cu 41 de voturi, dintre care 34 “pentru”, cinci “împotrivă” şi două anulate. El a candidat la funcţia de viceprimar alături de consiliera independentă Julia Zorkoczy, după demisia viceprimarului Cornel Pieptea.
Primarul interimar fost ales în Consiliul General al Municipiului București în 2012 și este membru în Comisia pentru Salubritate și în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură Urbană.
Marin Ștefănel Dan a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative în 1999 şi s-a născut în Turnu Măgurele.
Potrivit declarației de avere, noul primar general al Capitalei are o casă și două terenuri în orașul Pucioasa, o garsonieră și un apartament în București și trei mașini. De asemenea, are un credit ipotecar de 44.000 de euro și este acționar la o companie.
Celălalt viceprimar al Capitalei, Dan Darabont, a anunţat că partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar.
“Suntem minoritari şi dorim să susţinem majoritatea. Vrem să ducem la bun sfârşit acest mandat, mă aşteptam ca PNL să îşi asume responsabilitatea şi să desemneze pe cineva din rândul lor. Îl ştiu pe Ştefănel şi am o părere bună despre el. Îl vom vota şi îl vom sprijini pentru a nu fi nicio defecţiune de parcurs până la sfârşitul anului. Am totuşi un gust amar“, a spus Darabonţ, potrivit Mediafax.
Sorin Oprescu a fost suspendat din funcţia de primar general al Capitalei, marţi, după decizia definitivă de arestare preventivă, ordinul de suspendare emis de prefect fiind trimis Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru desemnarea primarului interimar.
Copreşedintele PNL Bucureşti Teodor Atanasiu a declarat că liberalii nu doresc să preia interimatul Primăriei Capitalei, având în vedere că nu au o majoritate în acest sens, ei propunând totodată partidelor reprezentate în CGMB un acord în baza căruia să fie creată o nouă majoritate.
“PNL, care nu doreşte să preia mandatul lui Sorin Oprescu (…), propune consilierilor generali şi partidelor din CGMB un acord în interesul cetăţenilor (…) pentru această perioadă de interimat de 9 luni de zile, să rezolve problemele cetăţenilor”, a declarat copreşedintele PNL Bucureşti Teodor Atanasiu.
Acesta a precizat că, dacă se va găsi o majoritate în rândul consilierilor generali pentru acest acord, PNL este dispus să discute “orice soluţie pentru un primar interimar”.
Acordul propus prevede, printre altele, auditarea în regim de urgenţă a Primăriei şi a instituţiilor din subordinea CGMB, pentru a afla situaţia exactă în care acestea se află, transparentizarea actului administrativ, rezolvarea problemelor serviciilor publice din Capitală, continuarea unor investiţii de interes major pentru Bucureşti, stoparea risipei fondurilor publice şi rezolvarea restanţelor pe care Guvernul le care faţă de bucureşteni, precum investiţiile în noile magistrale de metrou şi în Centura Capitalei.