Gata, suntem în Austria?”, a exclamat unul dintre ei, căruia nu-i venea să creadă, iar feţele marcate de oboseală ale tovarăşilor săi de drum – bărbaţi, femei şi copii – se luminau de bucurie.
Ei au parcurs pe jos, pe ploaie, drumul de aproximativ cinci kilometri de la postul de frontieră autorutier Nickelsdorf şi până la gara din satul cu acelaşi nume, de unde un tren special al companiei naţionale ÖBB urmează să-i ducă până la Salzbourg, în apropiere de frontiera germană, pe imigranţii care vor să-şi continue drumul până în Germania, potrivit mediafax.ro.
CITESTE SI: Cât de pregătiţi sunt românii să trăiască alături de refugiati
Cei care doresc să depună cereri de azil în Austria sunt invitaţi să intre într-o sală de concerte uriaşă, unde urmează să îndeplinească formalităţile, după care vor fi cazaţi.
Escortaţi de poliţişti, imigranţii sunt preluaţi în grijă de către Crucea Roşie. Traficul rutier pe autostrada şi drumul de acces către Nickelsdorf a fost oprit pe timpul tranzitului, a anunţat poliţia austriacă.
Viena a anunţat că se aşteaptă la sosirea a până la 3.000 de imigranţi sâmbătă dimineaţa. Ungaria a anunţat vineri seara că a închiriat aproximativ 100 de autobuze pentru a aduce mii de imigranţi în Austria, care a acceptat, împreună cu Germania, să-i primească.