Imaginea s-a viralizat pe o rețea socială unde a stârnit îngrijorarea internauților. Din fericire, fotografia a ajuns și la un specialist, care i-a liniștit, explicând procesul prin care trece acest copilaș, de altfel, o procedură deloc dureroasă sau periculoasă, informează mirror.co.uk.
Iată ce este, de fapt, mașinăria în care stă copilul
Acesta a explicat că cilindrul în care se află copilul este, de fapt, un dispozitiv special pentru realizarea radiografiilor la copii, iar copilul nu suferă într-un aparat de tortură, ci trece prin niște analize medicale de rutină. Totuși, acesta a mai spus că atât timp cât a lucrat într-o instituție de sănătate, a văzut acest aparat, însă nu l-a văzut niciodată folosit de către medici.
Cum decurge procedeul
Alți internauți au fost inspirați de procedeu, spunând că vor păstra fotografia pentru a o arăta copiilor lor: „Cu siguranță voi păstra această poză pentru atunci când copilul meu, în vârstă de opt ani, mă va întreba de unde vin copii și cum ajung în burtica mamei: «Vezi tu, dragă, doctorii pun bebelușul în acest buncăr prin partea de sus, iar această mașinărie comprimă copilul, iar prin presiune puternică, îl introduc în burtica viitoarei mămici»”, a relatat unul dintre ei, amuzat.