Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului susțin că atacul s-a soldat cu cel puțin 27 de morți. Printre aceștia se numără și șase copii, potrivit The Guardian. Alte zeci de persoane au fost rănite grav, în urma atacului. Bombardamentele au avut loc imediat după ce Vladimir Putin s-a adresat Consiliului Fedarației, privind problema utilizării forțelor armate în siria. Camera Superioară a Parlamentului federal rus a aprobat solicitare șefului statului rus. Putin s-a adresat ultima oară Consiliului Federației, cu o solicitare similară, în luna martie a anului 2014, atunci când a cerut autorizarea utilizării armatei ruse, pe teritoriul Ucrainei, mai precis în Crimeea.

Crimele SÂNGEROASE ale regimului SIRIAN. ADEVĂRATA faţă a lui Bashar al-Assad | GALERIE FOTO

Ruşii trimit armament suplimentar în Siria. Putin: Obama şi Hollande nu sunt cetăţeni sirieni, nu ei trebuie să aleagă cine să conducă Siria

Prezent la conferința ONU, în New York, președintele Rusiei a fost vehement cu privire la poziția statului rus față de organizațiile teroriste din Siria. Vladimir Putin a precizat că nu va trimite trupe de luptă la sol, ci vor efectua raiduri aeriene deasupra Siriei. Liderii de la Moscova susțin că avioanele de vânătoare au fost trimise la cererea președintelui sirian, Bashar al-Assad.

Rusia a cerut Statelor Unite ale Americii să își retragă urgent avioanele de război din spațiul aerian sirian, deoarece aeronave militare ruse survolează în prezent deasupra Siriei.

„În Sira și în Irak, mai multe țări efectuează bombardamente cu ajutorul avioanelor militare, inclusiv SUA. Aceste acțiuni nu sunt în conformitate cu nici o lege internațională. Ca să fie o cerință legală, ar trebui să aibă suportul consiliului ONU sau să fie susținută de țara unde se efectuează raidurile aeriene”, a declarat oficialul rus Sergei Ivanov.

Statele Unite ale Americii au refuzat să își retragă avioanele de război din spațiul aerian al Siriei, pe motiv că nu există nimic concret care să le indice că trebuie să înceteze operațiunile efectuate în Siria.

click