Cazul Premierului Victor Ponta a ajus să fie discutat la Parlamentul European, la inițiativa delegației României, relatează adevarul.ro. Europarlamentarul Monica Macovei a luat cuvântul la începutul ședinței și susținut că la Guvern nu au ce căuta oamenii cu dosare penale.
“Comisia Europeană spune că din Guvern trebuie să facă parte oamenii cei mai integri şi că este inacceptabil să facă parte din Guvern oamenii cu probleme penale”, a spus Macovei.
A intervenit în dezbatere europarlamentarul PDL Traian Ungureanu care a declarat că respectarea principiilor democratice este un interes universal.
“Mă întreb de când încercarea de obstrucţionare a Justiţiei este o chestiune de interes naţional. Utilizarea mijloacelor democratice pentru a împiedica Justiţia nu este o problemă naţională, ci este o chestiune legală. Este un efect pervers, periculos şi, cu siguranţă, antieuropean. De aceea avem astăzi această dezbatere”, a declarat Ungureanu.
De asemenea, europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat căeste mâhnit pentru că majoritatea parlamentară s-a opus continuării investigației în cazul premierului Victor Ponta. Comisia Europeană susține că va urmări cu atenție amendamentele aduse Codului Penal, pentru a se asigura că nu va exista nici un atac la adresa Justiției din România.
„Comisia Europeană nu este în poziţia de a comenta cazuri individuale. Ceea ce dorim este ca justiţia să poată funcţiona în mod independent. Ce observăm este că justiţia în România nu poate, aparent, să aibă acces la toate nivelurile guvernamentale“, a declarat,prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans.